Bedsitters este un set de imagini filmate pe palierul si
scarile noii locuinte ale lui Zwartjes, o locuinta inca noua si nepopulata la
acea data, situata in Haga. Cineastul sugereaza aici un spatiu complex si
misterios, utilizind o ‘floating camera’, pentru a filma o serie de personaje
tiritoare si infricosatoare.
In adaptarea
idiosincratica de 30 de minute a lui Piotr Dumala dupa opera Crima si pedeapsa
a lui Dostioevski, artistul utilizeaza ‘animatia distructiva’ alcatuita din
seturi de componente minimaliste umbrite ivite treptat dintr-un intuneric in
care apoi revin. De aceasta data, Dumala incorporeaza tonuri de verde, rosu si
negru, imaginile fiind mult mai detaliate decat in alte creatii, animatiile
aducind foarte mult cu niste tablouri. Reducand capodopera literaturii ruse
doar la doua scene si anume crima si intalnirea lui Raskolnicov cu Sonia,
Dumala interpreteaza temele romanului o intensitate de tip lumina-umbra,
dezvaluindu-si in acest fel toate viziunile sale artistice, afirmand ca ‘aici
este vorba despre iubire si felul in care obsesia o poate distruge. In vietile
noastre ne aflam permanent sub imperiul a doua influente opuse – afi bun sau a
fi rau, a iubi sau a uri’. In lumile aproape claustrofobe ale lui Piotr Dumala,
liniile de separatie dintre lumina si intuneric sunt rigide, chiar daca acestea
sunt intotdeauna schimbatoare si efemere.
Se pare ca aceasta este singura inregistrare in care Coleman a folosit un instrument denumit’ suona’ – un fel de oboi din lemn – avind un sunet puternic si distinct. Suona este un instrument popular important din nordul Chinei si este utilizat ocazional la nunti si inmormintari. Suona este utilizat de ansamblurile de suflatori si percutionisti cunoscute si sub denumirile de chuida sau guchui. In Taiwan -, instrumentul respectiv este esential in muzica ritmata ce insoteste manifestarile taoiste, atit cu ritmuri de bun augur cit si cu ritmuri de rau augur.
In urma cu 6 ani am fost prins intr-o bucla. Toate lucrurile
pe care le vedeam, erau natura efemera a acelor lucruri. Priveam marea si ma
gindeam la ziua cind va fi uscata si acoperita cu fosile. Luam o carte si
imediat ma intrebam cine va fi ultima persoana care o va citi? Citeodata
gindesc asa, si nu este adevarat ca ma gindesc numai la moarte. Este mai mult
ca o transformare, ca si cum as vedea foarte departe in viitor. Uneori sunt ca
un biet neghiob care nu-si aduce aminte ce a mincat la micul dejun, insa isi
aduce aminte ce piesa cinta atunci cind Jane Fonda facea dragoste cu John
Voight in ‘Going Home’. NU este nimic pierdut in timp, ci numai perceptie.
Incearca sa te conectezi la personajele din filmul ‘Pe chei’ cu Marlon Brando,
si atunci vei gasi starea de Déjà Vu si toate modurile in care o viata de om
poate fi perceputa.
