In adaptarea
idiosincratica de 30 de minute a lui Piotr Dumala dupa opera Crima si pedeapsa
a lui Dostioevski, artistul utilizeaza ‘animatia distructiva’ alcatuita din
seturi de componente minimaliste umbrite ivite treptat dintr-un intuneric in
care apoi revin. De aceasta data, Dumala incorporeaza tonuri de verde, rosu si
negru, imaginile fiind mult mai detaliate decat in alte creatii, animatiile
aducind foarte mult cu niste tablouri. Reducand capodopera literaturii ruse
doar la doua scene si anume crima si intalnirea lui Raskolnicov cu Sonia,
Dumala interpreteaza temele romanului o intensitate de tip lumina-umbra,
dezvaluindu-si in acest fel toate viziunile sale artistice, afirmand ca ‘aici
este vorba despre iubire si felul in care obsesia o poate distruge. In vietile
noastre ne aflam permanent sub imperiul a doua influente opuse – afi bun sau a
fi rau, a iubi sau a uri’. In lumile aproape claustrofobe ale lui Piotr Dumala,
liniile de separatie dintre lumina si intuneric sunt rigide, chiar daca acestea
sunt intotdeauna schimbatoare si efemere.
