NELU este român. Dar Nelu este și patriot. Cele două
atribute merg mână în mână; „român zice, viteaz zice”. Nelu a învățat ce înseamnă să fii patriot la școală. Cam
asta e tot ce a învățat el în școală. Românii sunt marea reușită a lui Dumnezeu,
cu care El, însă, în divina sa modestie, nu prea vrea să se laude. Nelu însă se laudă.
„Noi i-am bătut la Posada! Am dat cu cataroaie în ei până
i-am învinețit!”
„În cine ați dat cu cataroaie?”
„În turci!”
„Și în unguri?”
„Și!”
„Cine erați “noi”, tu și cu mai cine?”
„Hai enervează-mă, poate vrei să ți-o furi!”
Nelu nu este însă vreun incult. Unele lucruri le-a aflat și
le-a și aprofundat. Știe că scrisul a fost inventat de un român, unu’ Petrache
Poenaru. Știe că roata provine din Ardeal, au meșterit-o ca să-l tragă pe Horea
pe ea. Știe că focul nu e neapărat un „brand” românesc, dar cenaclul „Flacăra”
este!
Nelu se simte legat sufletește de toți marii voevozi ai
Țărilor Române, și în special de un alt mare patriot român – Ceaușescu. Admite
că omul a făcut și greșeli, dar asta în principal din cauza unui mariaj
neinspirat. Dar Nea Nicu, uite! ne-a făcut metroul! Ne-a făcut Canalul! Ne-a
plătit datoriile până la ultimul bănuț! Dacă mai trăia încă niște anișori,
ne-ar fi făcut și internet românesc! Nelu ar trebui să-și găsească și el un rost pe lume, dar nu
poate, deoarece ungurii sunt la graniță. Deoarece țiganii îi mănâncă spațiul
vital, iar olandezii nu îl lasă în spațiul Schengen. Cum să te realizezi profesional dacă „străinii de profesie” înfulecă zilnic avuțiile țării? Nelu e
foarte fericit că e român, dar e foarte nefericit pentru România. Și-ar dori-o
soprană de coloratură în concertul națiunilor, iar el s-ar instala cu bucurie
la pupitrul dirijorului. Așa, cu țărișoara rătăcită prin grupul de „backing
vocals” și cu nazista aia de Angela Merkel conducând orchestra, simte cum îi
piere orice impuls meloman. Se consolează cu gândul că gimnastele noastre le
bat la fund pe ale lor. Observați acest paradox: cu cât Nelu e mai redus, cu atât
are preocupări mai abstracte. Cu cât harta Europei e mai vagă ca reprezentare
în capul său, cu atât se simte mai preocupat de suveranitatea națională. Cu cât
Istoria începe pentru el odată cu prima beție lăsată cu caft la care a
participat, cu atât e mai convins că dacii i-au învățat pe romani limba latină.
Cu cât vorbește mai strâmb românește, cu atât îi sunt mai străine limbile
străine. Cu cât îi e mai greu să creadă în el însuși, cu atât mai vânjos crede
în patrie.
Chestionându-l pe Nelu dacă, în ipoteza că s-ar fi născut
într-o țară alta decât România, ar fi nutrit aceleași nobile sentimente față de
pământul natal, el îți va răspunde după o scurtă ezitare: Nu. Ar fi considerat
din start că soarta și-a bătut joc de el.
RELU este român. Dar Relu nu se simte patriot. Părerea
lui despre România coincide cu memorabila formulă lansată de Fane Spoitoru în
privința Canadei: „cea mai țară proastă!”. Relu consideră că la naștere a tras
„necâștigător”. Că prin geneza și istoria sa, poporul român e condamnat la
mediocritate, la provincialism cultural și la ratarea performanței.
„De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decît germanii, a trebuit să ne aşteptăm soarta o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnicia condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbatici? Dar aceasta ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială ne-ar fi aruncat irezistibil în vîrtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns ? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru.” Asa isi incepe ‘Costica’ N. un capitol dintr-o lucrare mai ampla – cu mai multe pagini – a domniei sale. Cum insa Relu nu are rabdare sa citeasca mai mult de o fraza maxim doua din nicio scriere, i-a intrat in cap chestia cu ‘tragedia culturilor mici’ si a trecut la televizor ca incepea emisiunea domnului Bogdan Rares.
„De ce noi, românii, etnic vorbind mai omogeni decît germanii, a trebuit să ne aşteptăm soarta o mie de ani? Situaţia geografică defavorabilă, neprielnicia condiţiilor istorice, năvăliri barbare, vecini sălbatici? Dar aceasta ar fi trebuit să fie motive în plus de afirmare, elemente de mărire proprie, dacă pornirea de a face istorie, pornirea oarbă şi primordială ne-ar fi aruncat irezistibil în vîrtejul universal. Astăzi la ce-am ajuns ? La voinţa de a face istorie. Cine a înţeles acest lucru este lămurit cu tragedia culturilor mici, cu tot ceea ce e raţional, abstract, conştient în tragicul nostru.” Asa isi incepe ‘Costica’ N. un capitol dintr-o lucrare mai ampla – cu mai multe pagini – a domniei sale. Cum insa Relu nu are rabdare sa citeasca mai mult de o fraza maxim doua din nicio scriere, i-a intrat in cap chestia cu ‘tragedia culturilor mici’ si a trecut la televizor ca incepea emisiunea domnului Bogdan Rares.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu